În contextul evenimentelor recente privind pandemia de COVID-19, atât companiile autohtone, cât și cele străine cu activitate în România, înțeleg să acorde o importanță sporită clauzei contractuale privind forța majoră și efectele declanșării acestei clauze.

Despre această criză s-a tot scris în ultima perioadă, însă acest articol își propune să explice, succint, ce înseamnă forța majoră din punct de vedere juridic și care sunt, în mod concret, implicațiile legale și practice în cazul intervenirii unui eveniment de forță majoră în materie contractuală.

În acest sens, chiar Codul Civil prevede, la art. 1634 alin. (1), faptul că debitorul este liberat atunci când obligaţia sa nu mai poate fi executată din cauza unei forţe majore, a unui caz fortuit ori a unor alte evenimente asimilate acestora, produse înainte ca debitorul să fie pus în întârziere.

De asemenea, tot Codul Civil stabilește că răspunderea contractuală este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forță majoră sau de caz fortuit.

Considerăm că este necesară definirea noțiunii de forță majoră și diferențierea acesteia de alte noțiuni asemănătoare, respectiv cazul fortuit.  

Așadar, forța majoră este definită la art. 1531, alin. (2) din Codul Civil, ca fiind acel eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

De cealaltă parte, cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Din definiţia dată în noul Cod Civil, rezultă următoarele trăsături caracteristice ale forţei majore:

a) Exterioritatea – evenimentul este străin de acţiunea sau inacţiunea persoanei care a cauzat în mod direct şi nemijlocit prejudiciul.

b) Imprevizibilitatea – forţa majorăeste de natură să înlăture răspunderea debitorului numai în situaţia în care acesta a fost în imposibilitate obiectivă de a prevedea atât producerea evenimentului, cât şi efectele prejudiciabile pe care le-a cauzat, caz în care nu poate fi angajată răspunderea lui civilă.

c) Caracterul absolut invincibil şi inevitabil – evenimentului prejudiciabil a survenit în mod neaşteptat, fiind total irezistibil şi insurmontabil. În mod obligatoriu, cele două condiţii, irezistibilitatea şi inevitabilitatea, trebuie să fie îndeplinite cumulativ, reprezentând trăsăturile specifice forţei majore, întrucât, chiar şi în cazul în care evenimentul ar fi putut fi anticipat, în mod obiectiv, nu puteau fi evitate producerea acestuia şi efectele devastatoare, în pofida faptului că debitorul a luat toate măsurile necesare.

Concret, în doctrină[1], s-a apreciat că evenimentul de forță majoră se referă la acele evenimente naturale, care nu au nicio legătură cu activitatea umană (este cazul catastrofelor naturale, cum ar fi cutremure, erupţii vulcanice, alunecări de teren). Dar asemenea împrejurări pot fi extinse şi la anumite acţiuni umane colective şi anonime, întreprinse în numele unei autorităţi publice de o amploare şi gravitate deosebită (cum ar fi faptele de război, atentatele, grevele).  

Având în vedere situația actuală, atât la nivel local, cât și la nivel global, cu atât mai mult cu cât, începând din data de 16.03.2020 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212, Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, nu poate fi contestat faptul că pandemia de COVID-19 reprezintă un eveniment de forță majoră.

Urmare a survenirii acestui eveniment de forță majoră, există riscul ca prestatorii de servicii să se afle în situația neplăcută de a nu își îndeplini obligațiile contractuale asumate (însă, în mod justificat), fie pentru că încearcă să prevină răspândirea virusului (ne referim la companiile care sunt nevoite să își trimită angajații acasă, iar aceștia nu au posibilitatea de a lucra remote), fie că parte din personalul companiei a fost deja afectat de virus (situația este similară cu cea descrisă mai sus în paranteză, în sensul că prestatorul de servicii nu mai deține resursa umană pentru a presta serviciile contractate).

Prin urmare, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile amintite mai sus, debitorul obligației imposibil de executat poate invoca forța majoră, iar neexecutarea nu va angaja răspunderea contractuală a acestuia.

Efectele forţei majorese deosebesc de efectele altor cauze străine (fapta victimei sau fapte altei persoane) prin aceea că înlătură în totalitate răspunderea civilă pentru prejudiciile cauzate, având în vedere caracterul imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil al evenimentului care s-a produs.

Evident, forța majoră nu va putea fi invocată sine die, în majoritatea contractelor comerciale fiind inserată prevederea conform căreia, în măsura în care evenimentul de forță majoră va continua pe o anumită perioadă de timp, în cele din urmă, contractul respectiv va înceta.

Însă, în speranța că starea de urgență instalată pe teritoriul României va înceta în cel mai scurt timp, prestatorii de servicii care se află în imposibilitatea de a își îndeplini obligațiile contractuale vor invoca forța majoră doar pentru această perioadă, iar, ulterior, când starea de ugență va înceta, contractele încheiate de aceștia își vor relua cursul firesc, în sensul că își vor produce în continuare efectele.

Avocat Alexandru CREȚU

Senior Associate, STOIAN PARTNERS

[1] Noul Cod Civil – Comentariu pe articole, Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei.