1. Introducere. Situația premisă

O situație întâlnită (ce-i drept, nu foarte des) în practica instanțelor de judecată este dată de faptul că acestea au posibilitatea de a considera ca dovedite pretențiile părții care a solicitat înfățișarea unui înscris, cu privire la cuprinsul acestuia, în măsura în care partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului.

Situația premisă: Într-un litigiu civil, în cadrul probatoriului, pentru verificarea legalității sumelor datorate de către reclamanți în baza unui contract încheiat cu pârâții, instanța a încuviințat și administrat proba cu expertiza contabilă.

Instanța admite cererea de chemare în judecată, iar în motivare, aceasta apreciază drept dovedite susținerile reclamanților, urmând a avea în vedere exclusiv cele menționate în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză.

Astfel, instanța de judecată își întemeiază convingerea pe faptul că, din răspunsurile expertului la obiectivele stabilite de către instanță, expertul contabil s-a aflat în imposibilitatea de a răspunde, deoarece nu s-au pus la dispoziția acestuia înscrisuri din care să rezulte cele stabilite prin obiectivele raportului, instanța procedând la a omologa raportul de expertiză.

În sensul celor de mai sus, instanța a procedat la aplicarea dispozițiilor art. 174 din Codul de procedură civilă (în opinia noastră, în mod eronat), considerând că intimatele au refuzat să furnizeze/prezinte înscrisuri referitoare la informații pe care în mod cert le deține.

2. Argumente cu privire la inaplicabilitatea art. 174 din Codul de procedură civilă

Conform dispozițiilor art. 174, ”Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.”

Aceleași dispoziții sunt preluate, într-un mod mai precis, de către Noul Cod de procedură civilă, sub următoarea formă: ”Dacă partea refuză să răspundă la interogatoriul ce s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reiese din dovezile administrate că a ascuns înscrisul ori l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu se conformează ordinului dat de instanţă de a-l înfăţişa, instanţa va putea socoti ca dovedite afirmaţiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris de partea care a cerut înfăţişarea.”

Instanța de judecată a procedat la punerea în aplicare a dispozițiilor art. 174 din Codul de procedură civilă, motivând că intimatele au refuzat să furnizeze/prezinte înscrisuri referitoare la informații pe care în mod cert le deține.

Având în vedere situația de fapt prezentată, apreciem că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de articolul mai sus menționat și, totodată, nu ne aflăm în fața niciunei ipoteze stabilite de acest articol.

În sensul celor de mai sus, menționăm că textul instituie o prezumție simplă privitoare la faptul că susținerile părții care a cerut înfățișarea sunt dovedite în ceea ce privește cuprinsul înscrisului.

Totodată, din economia textului de lege, se desprind condițiile cumulative necesare aplicării acestui articol, respectiv:

1. Deținerea de către parte a unui înscris sau existența unui înscris (dacă reiese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus sau dacă, după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l înfățișează la cererea instanței);
2. Instanța să fi încuviințat proba cu interogatoriul propus în dovedirea celor menționate la punctul 1. de mai sus;
3. Partea să fi refuzat să răspundă la interogatoriul astfel încuviințat.

În opinia noastră, condițiile prevăzute cumulativ de către Codul de procedură civilă, pentru ca instanța să poată face aplicarea art. 174, nu sunt îndeplinite.

Conform doctrinei (M. Tabârcă, Drept procesual civil. Vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2013, p. 341), pentru ca instanța să recurgă la asemenea prezumție este necesar ca partea să refuze să răspundă la interogatoriul propus în dovedirea deținerii sau existenței înscrisului, iar din alte probe să rezulte că a ascuns ori l-a distrus, respectiv după ce s-a dovedit că deține înscrisul nu îl înfățișează în instanță.

Or, niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită în cauza de față, fiind încuviințate de către instanță exclusiv proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum și expertiza contabila, nu și proba cu interogatoriul intimatelor.

Mai mult, ambele intimate în cauză au furnizat expertului contabil toate informațiile solicitate de către acesta în vederea întocmirii raportului de expertiză.

O eventuală apreciere a expertului contabil desemnat în sensul că informațiile anterior menționate nu sunt concludente sau sunt insuficiente în vederea întocmirii raportului de expertiză nu poate conduce în mod automat la aplicarea de către instanța de judecată a art. 174 din Codul de procedură civilă, aceasta neputând fi asimilat unui refuz de a pune la dispoziția instanței de judecată un anumit înscris.

Alexandru CREȚU

Senior Associate