Articolul 66 din Legea nr. 85/2014 prevede, la alineatele 6 și 7, că în cazul în care pe rolul tribunalului au fost înregistrate, pe lângă cererea debitorului de deschidere a procedurii, și cereri formulate de creditori – fie înainte de înregistrarea cererii debitorului, fie după înregistrarea cererii debitorului, dar înainte de soluționarea acesteia – că cererea debitorului se soluționează în procedură necontencioasă, iar cererile creditorilor se conexează la cererea debitorului și se califică drept declarații de creanță.

Ar putea fi aceste prevederi interpretate în sensul în care procedura necontencioasă aplicabilă impune și desemnarea administratorului judiciar provizoriu propus de debitor?

Răspunsul este în mod categoric unul negativ, cererile creditorilor având întotdeauna prioritate cu privire la aspectul propunerii administratorului judiciar provizoriu, concluzie care este susținută de mai multe argumente.

Primul argument rezidă în textul art. 73 din Legea insolvenței: „Prin sentința de deschidere a procedurii generale, judecătorul-sindic desemnează un administrator judiciar provizoriu, iar în cazul deschiderii procedurii simplificate desemnează un lichidator judiciar provizoriu, dispunând efectuarea notificărilor prevăzute la art. 100. Desemnarea se face potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1). Prevederile art. 60 rămân aplicabile.”

Lit. d) a alineatului 1 al articolului 45 enumeră printre atribuțiile judecătorului sindic desemnarea motivată a practicianului în insolvență, astfel: ”desemnarea motivată, după verificarea eventualelor incompatibilităţi, prin sentinţa de deschidere a procedurii, după caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de către debitor, dacă cererea îi aparţine acestuia. […] În cazul în care atât debitorul, cât şi creditorul au solicitat desemnarea câte unui administrator judiciar/lichidator judiciar va avea prevalenţă cererea creditorului.”

Trimiterea făcută de art. 73 la art. 45 alin. (1) din Lege nu conține nicio distincție, după cum cererile de deschidere se soluționează în procedură contencioasă sau necontencioasă, astfel încât criteriile de desemnare a practicianului provizoriu trebuie să fie în toate situațiile aceleași.

În al doilea rând, așa cum ne explică articolul 66 amintit la început, procedura necontencioasă este cea aplicabilă ori de câte ori coexistă cereri de deschidere atât din partea creditorilor, cât și din partea debitorului. Altfel spus, cererile multiple se soluționează întotodeauna în procedură necontencioasă, de unde se desprinde concluzia că teza finală a art. alin. (1) lit. d) din Lege nu se poate referi decât la procedura necontencioasă.

Al treilea argument care se impune cu tot atâta evidență este acela că, dacă am interpreta dispozițiile art. 66 alin. (6) și (7) în sensul că procedura necontencioasă aplicbailă impune desemnarea administratorului judiciar propus de debitor, atunci am goli definitiv de conținut art. 45 alin. (1) lit. d) teza finală, întrucât nu ne-am putea imagina nicio altă situație în care să coexiste cererile debitorului și ale creditorilor cu privire la desemnarea unui administrator judiciar provizoriu (și oricum aplicabilitatea doar într-o anumită situație ar fi trebuit prevăzută expres, iar nu presupusă de interpret).

În concluzie, interpretarea coroborată a normelor cuprinse în Legea nr. 85/2014 confirmă principiul prevalenței cererii creditorilor, iar simpla reglementare a modalităților procedurale de soluționare a cererilor multiple, din rațiuni care țin de celeritatea procedurii, nu este de natură să înlăture criteriile imperative reglementate pentru desemnarea administratorului judiciar provizoriu.